04/11/2025

Un tânăr care transporta droguri, urmărit pe la Vicovu de Jos, Voitinel și Marginea. A fost în cele din urmă prins și arestat

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost arestat preventiv pentru  trafic național de droguri de risc și de mare risc, într-un dosar instrumentat de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

Totul a plecat de la o urmărire în trafic.

Un autoturism suspect a fost urmărit pe raza localităților Vicovu de Jos, Voitinel, și Marginea, însă fugarul de la volanul mașinii Audi nu a putut fi oprit.

Ulterior, un echipaj de poliție a  identificat mașina în parcarea ”Pasul Palma”, unde șoferul a oprit pentru că avea pană.

La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Ulma.

După verificarea amănunțită a mașinii, au fost găsite în interior, ascunse în diferite locașuri, cantitățile de 197 grame cristale care conțineau 4 – CMC (drog de mare risc) și 27 grame de canabis.

Testat cu aparatul DrugTest, tânărul a ieșit pozitiv la  metamfetamină.

Cercetările au mai indicat că Pavel M., în vârstă de 18 ani, este recidivist în infracțiuni rutiere, de când era minor, cu conduceri fără permis și sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Având în vedere cantitatea de droguri găsite în mașină și alte date de anchetă, tânărul a fost pus sub acuzare pentru trafic de droguri de risc (canabis) și trafic de droguri de mare risc (cristale CMC).

Saptamanalul de Radauti