Un sucevean care era plecat la muncă în Olanda s-a trezit că nu mai are bani în cont iar după ce a demarat verificări personale, iar apoi a apelat și la Poliție, a aflat că un vecin i-a sustras cardul bancar, o dată cu cardul hoțul găsind scris pe o hârtie și codul PIN.
Ancheta judiciară a început în data de 7 octombrie, când la Poliția municipiului Fălticeni a fost depusă o plângere scrisă de către un bărbat care a sesizat că, în timp ce se afla la muncă în Olanda, un vecin i-a găsit cardul bancar emis de Banca Transilvania, iar ulterior a efectuat numeroase tranzacții prin care i s-a sustras suma totală de 4.763 de euro.
Victima a prezentat la Poliție și un extras de la bancă cu privire la 35 de tranzacții financiare în urma cărora un bărbat i-a scos toți banii de pe card.
Imagini video de la un bancomat i-au ajutat pe polițiști să stabilească cine este autorul, autor pe care de altfel păgubitul îl bănuia.
Pe 21 octombrie, polițiștii de la Fălticeni au descins la Râșca, la domiciliul suspectului, unde au găsit hainele cu care suspectul a fost îmbrăcat când scosese banii.
Suspectul a recunoscut că a scos toți banii de pe card le-a spus polițiștilor că atunci când soldul a devenit 0 a tăiat în bucăți cardul bancar și l-a aruncat.
Bărbatul a fost pus sub acuzare pentru trei infracțiuni „furt”, „acces ilegal la un sistem informatic”, și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”.
La percheziții, polițiștii nu au reușit să recupereze din banii furați.
Autorul și-a luat angajamentul de a restitui prejudiciul însă a mai declarat că numai are nimic din sumele extrase…