05/03/2025

Un șofer suspect de consum de droguri circula pe o stradă din Rădăuți cu numere diferite, luate de la fier vechi

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un echipaj de la Poliția municipiului Rădăuți, care acționa marți dimineață, în localitate, a observat, în jurul orei 9.30, un autoturism marca Opel ce avea montat în partea spate o plăcuță cu numărul de înmatriculare provizoriu, iar pe partea din față o altă plăcuță, cu numere diferite.

În dreptul restaurantului „Orso Bruno” de pe strada Putnei din mun. Rădăuți, în urma semnalelor regulamentare ale poliției, șoferul a oprit.

La volanul autoturismului se afla un tânăr care nu avea asupra sa nici un document de identitate sau al autoturismului, însă cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliției Romane s-a stabilit că deține permis de conducere, având dreptul de conducere valabil.

Acesta a fost verificat întâi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, însă la DrugTest aparatul a dat rezultat pozitiv la metamfetamină.

Baza de date a indicat că ambele numere erau expirate.

Din cercetări a rezultat că, că în urmă cu aproximativ o lună, șoferul a fost depistat în trafic având valabilitatea RCA expirată, motiv pentru care i-au fost retrase plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Suspectul a declarat verbal faptul că a procurat plăcuțele de la un centru de colectare de fier vechi.

Presupusul consum de droguri urmează a fi confirmat sau infirmat de probele de sânge și urină recoltate..

Saptamanalul de Radauti