23/10/2025

Un rădăuțean de 68 de ani a murit în accidentul rutier de la Gălănești

Scris de Saptamanalul de Radauti


Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc joi, pe raza localității Gălănești.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că unul dintre șoferi, neîncarcerat, se afla în stop cardio-respirator.
Echipajele medicale și paramedicale au aplicat protocolul de resuscitare dar, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat.
„La un moment dat, din motive necunoscute șoferul autoturismului Hyundai a pătruns brusc pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul VW Caddy, condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din orașul Vicovu de Sus, acesta circulând pe direcția Rădăuți către Gălănești.
În urma impactului, autoturismul VW Caddy a fost proiectat în autoturism Dacia Duster care rula în spatele său”, a rezultat din cercetările polițiștilor.
Impactul nu a fost foarte violent, ceilalți doi șoferi nu au pățit nimic, astfel că polițiștii au toate motivele să creadă că șoferul decedat, Radu P., în vârstă de 68 de ani, din Rădăuți, de la volanul mașinii Hyundai, a murit din cauze medicale.
În cadrul anchetei s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor exacte ale decesului șoferului în vârstă de 68 de ani.

 

Saptamanalul de Radauti