20/11/2020

Un bărbat beat, fără permis și cu o mașină furată a mers pus pe scandal la sediul Poliției de Frontieră din Rădăuți

Scris de Florin Paiu


În dimineața zilei de 16 noiembrie, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată de către Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava cu privire la faptul că în jurul orelor 08.50, la intrarea prevăzută cu barieră de la sediul instituției din Rădăuți a oprit un autoturism VW Golf din care a coborât un bărbat în vârstă de aproximativ 45-50 de ani, care a intrat în punctul de control acces din instituție fără aprobare, aducând injurii la adresa polițiștilor de serviciu. Polițiștii de frontieră au anunțat că scandalagiul părea în stare de ebrietate, vorbea incoerent, iar după puțin timp s-a urcat la volanul mașinii și a plecat de la fața locului.

Polițiștii de frontieră l-au urmărit pe suspect până în zona Podul Vlădichii, sesizând totodată Poliția municipiului Rădăuți. În scurt timp a fost identificat Nicolae Lucescu, localnic din Rădăuți, care a declarat că el a condus autoturismul.

Bărbatul a refuzat să suflet în etilotest dar a fost dus de polițiști la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Din verificările făcute în bazele de date a rezultat că bărbatul are permisul de conducere anulat iar în ziua de luni, 16 noiembrie, a sustras autoturismul de la cel pentru care lucra și l-a condus prin Rădăuți, unde s-a oprit la sediul polițiștilor de frontieră.

Așadar, bărbatul venit cu tupeu peste polițiști a comis un adevărat noian de infracțiuni.

La nivelul Poliției municipiului Rădăuți a fost constituită o escortă, în vedere introducerii persoanei reținute în arestul poliției județene.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Florin Paiu