Traficul feroviar de pe linia secundară Suceava –Rădăuți- Putna a fost dată peste cap, joi dimineață, de defectarea automotorului Desiro care circulă de regulă această rută.
Automotorul colantat cu Mănăstirea Putna s-a defectat în zona Bivolărie.
A urmat o întârziere enormă, greu de justificat, chiar și dacă locomotiva de ajutor a fost trimisă de la Suceava.
Trenul Regio 5624, plecat din Putna înainte de ora 6.00 dimineață, a acumulat o întârziere de 192 de minute la sosirea la Suceava.
Așadar, o întârziere de peste trei ore, la un drum de 73 de kilometri.
După cum a anunțat și Asociația Calea Ferată Dornești – Putna, și restul trenurilor au acumulat întârzieri importante.
Trenul Suceava – Putna, cu plecare din Suceava la 8.15. a plecat din Suceava cu 108 minute întârziere iar la Putna a ajuns, conform aplicației oficiale a CFR, cu 99 de minute întârziere.