23/08/2026

Trei femei și un copil de 15 ani, victimele unui șofer cu volan pe dreapta, care a depășit imprudent

Scris de Saptamanalul de Radauti


Trei femei și un copil în vârstă de 15 ani au ajuns la spital, sâmbătă seară, după un accident produs pe drumul județean dintre Frătăuții Vechi și Frătăuții Noi.

Cei patru răniți se aflau într-o autoutilitară VW care a fost izbită violent de un Mercedes, al cărui șofer intrase în depășire.

Din cercetarea echipei operative a poliției rezultă că, în jurul orei 20.35, un șofer din Frătăuții Noi, care conducea un Mercedes prevăzut cu volanul pe partea dreaptă, pe drumul județean 178 C, având direcția de deplasare dinspre Frătăuții Vechi spre Frătăuții Noi, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire, într-o zonă permisă, DAR fără a se asigura suficient.

În încercarea de a se redresa, șoferul de pe Mercedes a intrat în derapaj, a pierdut controlul volanului și a intrat inițial în coliziune cu parapetul metalic din partea stângă a sensului său de mers.
Din parapet, Mercedesul a ricoșat și a intrat în coliziune frontală cu un autoutilitara care venea din sens invers

În urma coliziunii, Mercedesul a lovit și mașina pe care o depășise de pe sensul său.

Cele patru ambulanțe trimise de urgență la fața locului au preluat trei femei și un copil de 15 ani, toți din VW-ul alb

Cei patru au ajuns la Spitalul municipal Rădăuți, cu diferite traumatisme, dar stabili.

Toți cei trei șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în toate cazurile.

Saptamanalul de Radauti