Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din satul Negostina, comuna Bălcăuți, a fost accidentat mortal în timp ce se deplasa cu o bicicletă cu care a ieșit pe E 85 Suceava-Siret, în seara zilei de luni, 29 iunie.
Conform anchetei polițiștilor, luni, în jurul orei 22.00, un șofer în vârstă de 31 ani, din comuna Dornești, care se deplasa la volanul autoturismului marca Audi pe D.N 2 – E 85, având direcția de deplasare dinspre comuna Bălcăuți către orașul Siret, a acroșat cu mașina un biciclist fără îmbrăcăminte reflectorizant-fluorescentă, care a pătruns de pe un drum agricol pe DN 2- E85 fără să se asigure corespunzător.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul biciclistului, tânărul de 25 de ani murind pe loc.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Autoturismul marca Audi a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ,,ucidere din culpă”, în cadrul căruia se continuă cercetările.
30/06/2026
