07/12/2025

Surpriză pentru Dan Ciprian Sfichi, pe filiera Moș Nicolae, la 8 ani de la atacul criminal asupra sa

Scris de Saptamanalul de Radauti


Fostul polițist Dan Ciprian Sfichi, grav rănit în misiune în urmă cu exact 8 ani, când a fost atacat cu o sabie de interlopul Alexandru Huțuleac, a avut parte de o frumoasa surpriză după ce i-a trimis lui Moș Nicolae o scrisoare în care a făcut referire la evenimentul de atunci:

„Viața mea alterna atunci între lumină și întuneric. Ai venit, Moș Nicolae, împreună cu Dumnezeu și Maica Domnului, la căpătâiul meu, m-ați vegheat, v-ați rugat. Eu nu vă vedeam, așa cum nu te vedeam, Moș Nicolae, nici în alte dăți, când veneai și-mi lăsai darurile, dar în urechi sunau vorbele și sfaturile voastre. <Ești puternic!>; <Trebuie să trăiești!>; <Trebuie să treci și peste asta!>;<Menirea ta pe acest pământ nu se termină aici și acum!>. Peste câteva zile s-a produs minunea și acum trăiesc și le pot mulțumi la toți cei care s-au rugat pentru mine când eram în suferință”
Scrisoarea a fost lăsată în urna specială pentru Moș Nicolae, într-o ceainărie din Rădăuți.

“Foștii colegi din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și conducerea IPJ Suceava au fost alături de Ciprian Sfichi, în cadrul unui moment emoționant, în fața a peste o sută de tineri și părinți care au realizat că provocările vieții trebuie abordate cu demnitate, speranță și credință” a arătat Ionuț Epureanu.

Polițiștii au transmis mulțumiri pentru această surpriză “unor oameni minunați, Elena și Dumitru Parasca”.

Saptamanalul de Radauti