05/12/2024

”Superman Challenge”, un joc care face tot mai multe victime printre elevi

Scris de Saptamanalul de Radauti


Polițiștii suceveni au atras atenția că, în ultima perioadă de timp, în mediul online, în special pe rețelele de socializare (Tik-Tok), au devenit virale videoclipuri cu tineri care pun în practică o provocare cunoscută sub numele de ”Superman Challenge”, aceasta soldându-se cu accidentarea unora dintre ei, de multe ori gravă.

,,Provocarea” presupune ca două persoane să se țină de mâini, acestea fiind încrucișate iar o a treia  persoană să sară pe mâinile încrucișate în așa fel încât să fie aruncată înapoi, în picioare. Acesta este scenariul ideal însă multor copii nu le reușește și astfel ajung să se rănească, suferind fracturi la nivelul membrelor superioare sau răni la nivelul feței și capului.

Copiii se lovesc fie pentru că nu sunt prinși în cădere, fie atunci când sunt aruncați înapoi și se lovesc de pereți sau cad rău.

Sunt deja cazuri concrete și la Suceava.

Conform Monitorul de Suceava, doi elevi de 13 ani, unul din Suceava și celălalt din Bosanci, au ajuns la Unitatea de Primirea a Urgențelor cu fracturi la brațe după ce s-au aruncat cu o mână întinsă, mimând zborul lui Superman.

Unul dintre băieți au fost diagnosticat cu fractură pumn bilateral și antebraț drept, iar celălalt are fractură la antebrațul stâng.

Unele școli din Suceava au început deja să transmită diriginților informări, și mai departe elevilor, prin care li se interzic astfel de jocuri în pauză, sub sancțiunea scăderi notei la purtare.

 

Saptamanalul de Radauti