09/04/2021

Sorin Trelea a intrat în grupul select al piloților care zboară de mai bine de jumătate de secol

Scris de Unknown


Pilotul rădăuțean Sorin Trelea a „rotunjit” – cum îi place să spună – 52 de ani neîntrerupți de zbor. Astfel a intrat în micul grup select al piloților care au zburat peste o jumătate de secol.

A început zborul cu planorul în anul 1968 la Aeroclubul „Moldova” din Iași, elev fiind la Colegiul Național Iași. Primul instructor de zbor i-a fost Gheorghe Gâlcă, un celebru pilot de performanță. În toamna aceluiași an trebuia să iasă la ,,simplă comandă” dar zborul în România a fost întrerupt, după invazia sovieticilor în Cehoslovacia. A brevetat în anul următor, trecând de la categoria ,,formare” la categoria „antrenament” zboară pe diferite tipuri de planoare, acumulând mereu ore de zbor. Obține calificarea de „zbor fără vizibilitate” executând și primele zboruri de distanță, care l-au propulsat în categoria piloților de performanță.

În anul 1976 este repartizat ca profesor de biologie la Liceul agroindustrial Vicovu de Sus. Se mută în Rădăuți și continuă să zboare la Aeroclubul „Grigore Baștan” din Suceava. În 1985 reușește primul zbor cu planorul de 300 de kilometri și imediat, cu un planor special echipat, urcă până la 7.000 de metri, într-un zbor în undă lungă peste Munții Bucegi. Obține astfel insigna Federației Aeronautice Internaționale „C-ul” de aur cu un diamant și titlul de Maestru al sportului la planorism. Din anul 1992 are calificarea de Instructor de zbor voluntar. De atunci și până în prezent instruiește mulți adolescenți care, spre mândria lui, i-au depășit performanțele.

În anul 1998 organizează, în premieră absolută pentru Rădăuți, un miting aviatic pe Toloaca Frătăuților. Achiziționează în anul 2005 primul avion ultraușor din Moldova care acum se află expus în fața firmei Killer din Horodnic. Devine instructor de zbor și, împreună cu fiul său Radu Trelea, formează primele serii de piloți pentru avioane ultraușoare. „Sămânța” pasiunii pentru zbor a găsit un teren fertil în Bucovina astfel că acum, în județ, sunt trei aerodromuri private cu zeci de piloți și peste 30 de avioane ultraușoare și de categoria a patra. Mai mult, la Bucovina Fly Club din Frătăuții Vechi se montează avioane care vin sub formă de kit. 

În calitate de instructor-examinator pilotul Sorin Trelea asigură prelungirea Licențelor de zbor pentru piloții din jumătatea de nord a Moldovei. Nu-și ascunde bucuria și satisfacția că este continuatorul tradițiilor aviatice după Felicia Țigănescu și Vasile Niculescu.

Unknown