05/08/2024

Șoferi băuți, cu alcoolemii mari și foarte mari, prinși pe străzile din Rădăuți. Unul nu a dat prioritate mașinii de poliție

Scris de Florin Paiu


Doi șoferi băuți, cu alcoolemii mari și foarte mari, au fost depistați la finele săptămânii trecute pe străzile din municipiul Rădăuți.

Într-un prim caz, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.20, pe strada Ștefan cel Mare, în dreptul cafenelei Krew, șoferul unui autoturism marca Peugeot, care se deplasa dinspre centrul municipiului, a schimbat direcția de mers spre stânga pentru a pătrunde într-o parcare, fără a acorda prioritate de trecere autospecialei de poliție care se afla în patrulare.

Echipajul a reacționat și l-a oprit pe șofer pentru verificări.

La volan era un localnic în vârstă de 26 de ani, singur în mașină, care avea o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind condus la Spitalul municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei de sânge.

Conform procedurilor, având în vedere alcoolemia, în baza rezultatului în aerul expirat, tânărul s-a ales deja cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Duminică seară avea să fie depistat un șofer cu o alcoolemie enormă.

În jurul orei 21.00, un echipaj de la Poliția municipiului Rădăuți a primit informația că, în zona Piața Mică din Rădăuți, circulă un autoturism VW al cărui șofer pare a fi în stare avansată de ebrietate.

Echipajul a efectuat verificări în zona indicată iar pe strada Grănicerului a fost identificat autoturismul suspect, care era oprit.

 

La fața locului a fost identificat șoferul, un rădăuțean în vârstă de 54 de ani, vizibil băut, care, s-a stabilit în urma verificării cu aparatul etilotestul, avea concentrația de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”, în mod normal concentrația de alcool în sânge urmând a se cifra în jurul valorii de 3 la mie.

 

Florin Paiu