Joi, 01 iulie 2021, a fost inaugurat sediul modernizat al Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, reabilitat la standarde europene, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a secretarului de stat pentru ordine si siguranţă, chestor general de poliție Bogdan Despescu, a inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor principal de poliție Bute Liviu, precum și a altor oficialități din județul Suceava.
“Am spus din primele zile când am preluat mandatul că vreau să cunosc cât mai îndeaproape oamenii care lucrează în Ministerul Afacerilor Interne, de la toate structurile. Consider că astfel un ministru are posibilitatea să înțeleagă care sunt nevoile reale ale oamenilor din sistem, să ia măsuri pentru îmbunătățirea activității și a condițiilor de muncă, ceea ce va conduce la oferirea unor servicii de calitate pentru cetățeni. Astăzi, (n.r. joi, 1 iulie) avem ocazia să vedem noul sediu al Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, realizat pentru a permite organizarea eficientă a supravegherii şi controlului la frontierele externe cu respectarea recomandărilor, standardelor operaţionale şi a celor mai bune practici ale statelor UE.”, a transmis cu această ocazie ministrul Afacerilor Interne.
Proiectul de modernizare a fost demarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în cadrul programelor de investiţii, procedurile pentru reabilitare fiind realizate pentru a asigura condiţiile optime de desfăşurare a activităţilor specifice.
Suma alocată proiectului ,,Reabilitare pavilion administrativ și construire pavilioane și amenajări noi la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, județul Suceava” a fost în valoare de 8,2 milioane lei cu TVA, banii provenind din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Fondul de Securitate Internă. Execuţia efectivă de reabilitare a sediului a fost finalizată în acest an, lucrarea de execuţie fiind demarată în luna aprilie 2020.
Construcţia modernă a acestui sediu asigură condiţii de muncă la standarde europene (mobilier modern, echipamente de comunicaţii şi informatică de ultimă generaţie, sistem de climatizare de ultimă generaţie, grupuri sanitare moderne) precum şi gararea şi adăpostirea mijloacelor de mobilitate terestră (garaj, staţie automată de alimentare cu carburant), padocuri pentru câini, sala de sport şi o sală de conferinţe modernă.