Un bărbat din Arbore a ajuns în arest, reținut 24 de ore, după ce a făcut un nou scandal la primăria din comună, deși nu avea voie nici măcar să se apropie de sediul instituției.
În urma sesizării venite de la conducerea Primăriei comunei Arbore a rezultat că, în datele de 11 și 12 august, Mircea Băcilă, în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în Arbore, a provocat scandal la Primăria comunei Arbore.
Anterior, printr-o sentință judecătorească, un angajat al Primăriei Arbore, Cristian Pahomi, obținuse un ordin la Judecătoria Rădăuți prin care s-a dispus obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de reclamant, locuința acestuia, respectiv față de locul de muncă al reclamantului – Primăria Arbore.
Ordinul de protecție era valabil până vineri, 14 august.
Având în vedere constatarea infracțiunii de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie”, Poliția orașului Solca a dispus urmărirea penală și a emis ordonanță de reținere în arest.
