Trenul Regio care circulă de la Putna spre Suceava a fost implicat luni, în jurul orei 11.30, într-un accident, la o trecere la nivel cu calea ferată din zona străzii Horodnicului, între Rădăuți și Horodnic.
În urma impactului, au suferit avarii și mașina dar și automotorul care este simbolul acestei linii secundare, fiind colantat cu mesajul ”Am redeschis Calea Ferată Dornești – Putna”.
Din fericire, nu au fost și persoane rănite în accident.
Automotorul a suferit însă suficiente avarii pentru a fi scos din uz. În plus, aceste automotoare Desiro ”Săgeata albastră”, sunt foarte sensibile la defecțiuni, piesele de schimb fiind scumpe iar perioada de mentenanță de durată.
”Inconștiența unor conducători auto nu are limite și provoacă pagube inclusiv materialului rulant al operatorului CFR Călători , în acest caz AM2022 a depoului Suceava Nord”, a transmis Asociația Calea Ferată Dornești – Putna.