13/02/2021

Retrocedare care seamănă cu o lovitură imobiliară pregătită de o parohie din Marginea, cu complicitatea Primăriei

Scris de Florin Cotos


Modul în care Primăria Marginea vrea să împroprietărească cu vreo 10 hectare de teren din pășunea comunei una din cele trei parohii ortodoxe din comună, ridică mari semne de întrebare, deoarece seamănă mai mult cu o afacere imobiliară decât cu o reparație firească a unui drept de proprietate lezat.

Dacă dreptul parohiei de o primi o suprafață de teren pe care ar fi pierdut-o abuziv în timpul regimului comunist nu este contestat public, chiar dacă unele voci vorbesc și despre posibilitatea Primăriei de a continua procesul prin intermediul comisiei locale de fond funciar, devine suspect modul în care decidenții Primăriei Marginea încearcă să rezolve problema. Practic, propunerea avansată public presupune ca parohia să fie împroprietărită cu vreo 7 hectare de teren din pășune chiar la drumul național, cu front la stradă neîntrerupt de vreo 3,5 kilometri!, iar alte vreo trei hectare amplasate pe aceeași pășune, propuse spre retrocedare sunt la marginea pădurii. Acest amplasament a atras atenția și ridică mari suspiciuni, cele 7 hectare cu 3,5 kilometri de front la stradă valorând pe piața imobiliară, după aprecieri neconfirmate de specialiști, aproximativ 2,5 milioane de euro. Suspiciunile cu privire la această tranzacție sunt cu atât mai mari cu cât pe piața zvonurilor se spune că cele 2,5 milioane de euro ar fi deja pregătite de un jucător imobiliar, pentru a cumpăra terenul de la parohia care va fi împroprietărită de Primăria Marginea. Inutil să spunem că parohia nu a deținut niciodată terenul revendicat pe amplasamentul propus pentru retrocedare. De asemenea, în mod suspect, terenul extrem de valoros, apare în evidențele Primăriei Marginea ca „neproductiv”.

Florin Cotos