Judecătoria Suceava a dispus redeschiderea urmăririi penale într-un dosar de ucidere din culpă extrem de delicat, cel al unui bebeluș mort după botezul săvârșit la o biserică din Suceava.
După cum a scris Monitorul de Suceava, pe 16 octombrie, Judecătoria Suceava a admis solicitarea venită de la prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, prin care s-a cerut redeschiderea urmării penale în acest caz.
Asta deși anterior au fost emise două ordonanțe de clasare din partea aceluiași procuror.
Așadar, preotul care a săvârșit botezul din ianuarie 2021 va fi cercetat din nou.
Slujba de botez a copilului familiei Ungureanu a fost oficiată de preotul Alexandru Mazarache, la finele lui ianuarie 2021.
După cum se vede și în imaginile video de la botez, copilul a fost băgat în apă cu fața în sus. Imaginile mai arată că bebelușul plângea înainte de a fi băgat în apă.
De altfel, imaginile video sunt și ele o probă importantă în cadrul anchetei. Plânsetul bebelușului s-a modificat brusc după ce acesta este scos din cristelniță.
Din biserică, bebelușul a fost preluat de un echipaj de la Ambulanță și dus la spital, în stop cardio-respirator.
Decesul copilului a survenit după aproximativ 12 ore de la botez.
Specialiștii au concluzionat destul de clar că moartea copilului a fost violentă, prin aspirare de apă, însă în condițiile unor probleme acute de sănătate. Aici stă și cheia anchetei, între imersia de apă de la botez și problemele anterioare de sănătate, de care preotul cercetat nu a știut, nefiind atenționat sau înștiințat de părinți.
