19/11/2020

Primarul Bogdan Loghin are în vedere construirea de tarabe acoperite pentru comercianții din piață

Scris de Florin Cotos


Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin a fost prezent astăzi în piața rădăuțeană pentru a verifica punerea în aplicare a măsurilor instituite ca urmare a ședinței Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Alături de administratorul pieței primarul a comunicat șefului Poliției locale să supravegheze în permanență modul de respectare a măsurilor sanitare atât în spațiile exterioare cât și în magazinele producătorilor care au rămas deschise.

”Am pus în vedere șefului pieței și Poliției Locale să asigure în continuare distanțarea socială și tot ce este necesar și în același timp am creat cadrul normal pentru desfășurarea activității adică să-și poată vinde oamenii marfa. Pentru la anul ne gândim să updatăm cumva situația pieței și să facem tarabe acoperite pentru a nu sta oamenii în ploaie. Am pus în vedere că putem da în folosință acestor producători și căsuțele din lemn din fața Primăriei. Trebuie să ne adaptăm situației pe care nu și-a dorit-o nimeni dar trebuie să facem tot posibilul ca să aducem confort și plus valoare în jurul nostru”, a declarat Loghin.

Florin Cotos