14/07/2021

Polițistul rădăuțean Sfichi, nenorocit pe viață în timpul unei percheziții, a participat simbolic la un maraton

Scris de Florin Paiu


Polițistul rădăuțean Dan Ciprian Sfichi, rămas cu grad de infirmitate după ce a fost lovit cu o sabie în cap, în timpul unei percheziții din decembrie 2017, a făcut, în mod simbolic, câțiva pași, alături de un coleg polițist care aleagă într-un tur al României, pentru a strânge fonduri destinate copiilor colegilor săi care au murit de Covid.

Chiar dacă a trecut prin mii de ore de recuperare, Ciprian Sfichi a rămas cu pareză pe partea stângă, completă la braț și parțială la picior. El a făcut progrese importante, însă din păcate a trebuit să se pensioneze medical, cu grad de handicap.

Cu eforturi, Ciprian a făcut câțiva pași alături de colegul său Dănuț Cernat, care a ajuns, prin turul său în România, și pe raza județului Suceava.

Eroul polițist și campionul maratonist au dat valoare unui traseu de alergare dificil în pădurile Bucovinei și au arătat că voința și valorile reale înving. Mulțumim Dănuț pentru inițiativă și efortul depus! Felicitări Ciprian! Suntem alături de tine în maratonul zilnic pe care îl ai cu viața”!, a transmis Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Ziua fatidică

Poliţistul Dan Ciprian Sfichi, de la Serviciul de Acţiuni Speciale, a fost la un pas de moarte după atacul din 5 decembrie 2017, ziua care i-a schimbat viața pentru totdeauna. La acea vreme, decembrie 2017, structurile de combatere a crimei organizate monitorizau de multă vreme o grupare de traficanți de droguri din zona Rădăuți.

Procurorii DIICOT au arătat că membrii grupării şi-au intensificat de la lună la lună comerţul cu etnobotanice, context în care, la începutul lunii decembrie a anului 2017 s-au obţinut mai multe mandate în baza cărora, în dimineaţa zilei de 5 decembrie 2017, poliţiştii au descins la domiciliile mai multor suspecţi. 

La ora 6.00, poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale, „mascaţii” poliţiei, au descins şi la locuinţa lui Alexandru Huţuleac, zis „Duţu”. Important de precizat, din datele de anchetă ale structurilor de combatere a crimei organizate rezultă că Huţuleac a vândut etnobotanice unor clienţi chiar în noaptea de 4 spre 5 decembrie. Marfa a fost vândută de acasă, din faţa porţii sale.

Atacul criminal din timpul percheziţiei

Aici avea să se petreacă un episod deosebit de violent, care a fost aproape de a se transforma într-o tragedie. După ce au strigat „Deschide! Poliţia!” şi au spart uşa de la intrare cu berbecele, trei poliţişti de la Acţiuni Speciale au intrat în casa suspectului. Imediat după ce poliţiştii au pătruns în casă, Huţuleac, care coborâse deja în hol şi avea în mână o sabie de „samurai” (cu o lungime totală de 102 centimetri şi o lamă cu formă curbată a tăişului de 72,6 cm), l-a lovit în „orb”, în zona capului, pe unul dintre poliţişti. Dan Ciprian Sfichi a primit o lovitură extrem de violentă, care aproape că i-a despicat capul, deşi acesta s-a apărat cu braţul. Poliţistul a ajuns în stare foarte gravă la spital, iniţial medicii fiind rezervaţi în privinţa șanselor de supraviețuire. Constituţia robustă şi viaţa sportivă l-au ajutat însă pe poliţist să-şi revină treptat, chiar dacă nu complet.

Procurorii DIICOT au reţinut în rechizitoriul de trimitere în judecată intenţia de a ucide, autorul lovind cu putere, în plan vertical, cu sabia ascuţită.

Alexandru Huţuleac a încercat să convingă instanţa că el nu a ştiut că cei care îi sparg uşa sunt poliţişti, ci a crezut că sunt rivali veniţi să-l omoare. Acesta a declarat că nu ar fi lovit cu sabia dacă ştia că la uşa sa sunt poliţişti. Acesta susţine că îl cunoştea pe poliţistul Sfichi, care este tot din Rădăuţi, iar ambii mergeau la aceeaşi sală de forţă.

Procurorii DIICOT consideră însă că au suficiente probe, inclusiv un material video, care arată că poliţiştii au respectat procedurile, iar Huţuleac a avut timp să-şi dea seama că este vorba de percheziţii şi de poliţişti la uşa sa. Dacă „Duţu” ar fi deschis uşa după prima somaţie, „Deschide! Poliţia!”, nu ar mai fi fost nevoie de o intervenţie în forţă.

Alexandru Huțuleac este trimis în judecată în stare de arest preventiv, procesul stagnând în instanță de trei ani de zile.




Florin Paiu