18/02/2026

Peste 3.700 de străini au primit rezidență în județul Suceava. Povestea unui imigrant din Iran care și-a deschis propria afacere

Scris de Saptamanalul de Radauti


Raportul anual al Biroului pentru Imigrări al Județului Suceava, prezentat cu ocazia unei conferințe de presă care a avut loc la Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Rădăuți, arată că, anul trecut, au fost emise 1.118 permise de ședere pentru diferite scopuri, 3.594 de avize de angajare în muncă, dar au fost depistați și 120 de străini în situații ilegale.

Dintre cele 3.775 de persoane care au primit rezidență în județul Suceava, 2.924 provin din state non-UE, dar sunt și 851 de cetățeni ai Uniunii Europene.

Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședința pe teritoriul României au fost angajarea în muncă, reîntregirea familiei sau studiile.

Reprezentanții Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Rădăuți au prezentat și cazul unui iranian, ca exemplu de adaptare aproape perfectă în România.

Povestea iranianului pe pământ românesc a început în anul 2018, când, împreună cu familia sa, a solicitat protecție internațională. Ajuna la Rădăuți, el a decis repede că vrea să muncească, să se adapteze și să își construiască un viitor.

Perioada în care a avut calitatea de solicitant de azil a fost una dintre cele mai dificile etape ale vieții sale.

El a început să lucreze ca zilier, acceptând munci ocazionale, plătite modest, pentru a-și susține familia. După obținerea statutului de refugiat, a continuat să muncească fără întrerupere. A fost angajat inițial în domeniul comerțului, apoi, în perioada 2020–2023, a lucrat ca mecanic auto. Limba română a fost învățată treptat, prin interacțiunea zilnică de la locul de muncă și din viața de zi cu zi.

Anul 2023 a reprezentat anul în care iranianul a decis să își deschidă propria firmă, activând în domeniul serviciilor auto. Astăzi, acesta este antreprenor local, cunoscut și respectat în comunitate.

 

Saptamanalul de Radauti