30/12/2021

Peste 130 de kilograme de pirotehnice, ridicate în urma a două acțiuni flagrante, la Rădăuți

Scris de Florin Paiu


Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase Suceava au continuat planul de acțiune „Foc de Artificii” iar în ziua de miercuri, 29 decembrie, au făcut din nou confiscări importante în municipiul Rădăuți.
Într-un prim caz, polițiștii au surprins în flagrant, în Piața Agroalimentară Rădăuți, un localnic care oferea spre vânzare baterii de artificii. S-a constatat că este vorba de aproximativ 30 de kilograme de artificii, din categoria F2.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, faptă prevăzută de art. 37, alin. 1, lit. a din Lg. 126/1995 R.
O a doua captură a fost foarte consistentă, de peste 100 de kilograme de pirotehnice.
Un alt localnic din Rădăuți a fost depistat de polițiști în timp ce oferea spre vânzare articole pirotehnice din interiorul autoturismului său.
El a fost surprins în flagrant în zona Bazarului Rădăuți, în parcarea Piața Unirii.
În urma inventarierii bunurilor, în autoturism a fost identificat un număr de 18.561 de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2 și F3, în cantitate de 101 kilograme.
Și în acest caz s-a deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ,,efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept” și s-a confiscat întreaga cantitate de materiale pirotehnice.
În ambele cazuri, ancheta penală se va desfășura sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Florin Paiu