17/10/2025

Multe furturi de energie electrică descoperite în șase județe din Moldova, printre ele și Suceava

Scris de Saptamanalul de Radauti


Compania de distribuție Delgaz Grid a anunțat că, în primele 9 luni ale anului 2025, au fost depistate peste 980 de cazuri de potențial consum fraudulos energie în 18 județe ale țării din cele 20 în care operează, majoritatea vizând sustrageri de electricitate. Valoarea prejudiciului se ridică la 11,5 milioane de lei, iar energia sustrasă depășește 14 milioane kWh.

618 dintre cele 980 de cazuri vizează sustrageri de energie electrică în județe din Moldova (Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău).

Este vorba de case la care sunt efectuate branșamente ilegale, pe rețea, care opresc înregistrarea consumului real ori care alimentează un consumator de la alt consumator.

Alte 364 de cazuri implică intervenții ilegale asupra rețelelor de gaze naturale în 18 județe (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Bihor, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău).

Reprezentanții Delgaz Grid avertizează că ”intervențiile neautorizate asupra elementelor infrastructurii energetice pot duce la incidente grave (explozii, intoxicații, incendii, electrocutări etc.) cu urmări devastatoare: pierderi de vieți omenești și/sau bunuri distruse”.

În plus, cazurile descoperite se lasă cu dosare penale și trimiterea în judecată a celor care au realizat instalațiile clandestine.

 

Saptamanalul de Radauti