01/06/2025

Microbuz incendiat pe un teren din Calafindești. Autorul, un tânăr beat care trecea prin zonă

Scris de Saptamanalul de Radauti


Pompierii militari ai Gărzii de intervenție Siret au fost solicitați să intervină, sâmbătă seară, la un incendiu izbucnit la un microbuz de transport marfă, pe raza localității Calafindești.

Evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 20:45, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Autovehiculul care ardea se afla pe un teren viran, iar flăcările se manifestau la compartimentul motor și în habitaclu.

În paralel, au fost alertați și polițiștii, existând indicii clare ale unui foc provocat intenționat, în interiorul mașinii.

Din verificările efectuate s-a constatat că microbuzul aparține unui bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Calafindești  și a fost abandonat în acel loc în urmă cu circa trei săptămâni din cauza unor defecțiuni tehnice.

Polițiștii au stabilit foarte repede că un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Bălcăuți, fiind sub influența băuturilor alcoolice și trecând prin zonă, fără un motiv sau mobil întemeiat, a deschis ușa vehiculului și a inițiat o flacără de foc.  Ulterior focul s-a extins, vehiculul arzând in întregime.

Deși autorul a părăsit zona, acesta a fost identificat de către o patrulă de poliție, fiind imobilizat și condus la sediul Poliției Siret, pentru audieri.

Tânărul nu a putut preciza un motiv clar al gestului, în afară de alcool și ”distracție”

Polițiștii au deschis penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

 

 

 

Saptamanalul de Radauti