Un autoturism în care se aflau cinci persoane a fost lovit în după-amiaza zilei de marți de trenul Suceava-Putna. Impactul a avut loc în municipiul Rădăuți, iar cele cinci persoane, printre care și doi minori, nu au rămas încarcerate.
La fața locului au acționat autospeciala de descarcerare și o ambulanță B2 a Detașamentului Rădăuți din cadrul ISU Suceava, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava. Persoanele rănite primeau îngrijiri la fața locului și medicii urmau să decidă dacă este nevoie de transferul la spital al persoanelor rănite.