23/04/2025

Mandate de arestare prelungite pentru hoții acuzați de lovitura de peste 1 milion de euro din casa unui notar public

Scris de Florin Paiu


Cei doi rădăuțeni arestați pentru furtul cu prejudiciu imens din casa de la Milișăuți a unui notar public care activează la Rădăuți au primit mandate de arestare pentru încă 30 de zile, din partea judecătorilor.

Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au respins miercuri, 23 aprilie, contestațiile depuse de Adrian-Gheorghe Buzic, în vârstă de 35 de ani, și Ștefan-Sorin Farcaș, în vârstă de 36 de ani, ambii din Rădăuți și au prelungit arestul cu 30 de zile.

Primul este arestat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în timp ce al doilea a ajuns după gratii pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat și pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Așadar, Buzic este acuzat că a pătruns efectiv în casa notarului, în timp ce Farcaș a fost cel care a stat de ”șase” și a condus mașina cu care s-au deplasat.

Cei doi au fost prinși după o acțiune complexă, în trafic, la Vama.

Un echipaj de poliție a efectuat semnalul de oprire, dar șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea în viteză și încercând să scape pe drumurile laterale.

Pe un drum forestier din zona Vama, fugarul de la volan nu și-a mai putut continua deplasarea din cauza terenului accidentat. Cei doi au abandonat mașina și au fugit în pădure, unde ulterior au fost prinși

De la cei doi s-au recuperat până acum circa 45.000 euro şi două autoturisme în valoare de aproximativ 30.000 euro.

Extrem de puțin așadar, din prejudiciul reclamat de notar, de 1,4 milioane de euro.

Hoții au acționat după un plan bine pus la punct.

S-au deplasat cu mașina cu numere false doar pe drumuri neclasificate, ocolitoare, pentru a se feri de camerele video și au acționat când au știut că notarul a plecat de acasă, spre Rădăuți.

Lovitura de proporții a fost dată în data de 17 martie.

Florin Paiu