Un autocar plecat de la Suceava cu 47 de pasageri, spre Germania, a luat foc violent în trafic, sâmbătă, pe raza județului Mureș.
Autocarul transporta oameni din județele Suceava și Botoșani, care de luni încep munca în Germania. Oamenii sunt muncitori în Germania și petrecuseră acasă perioada sărbătorilor.
Conform informațiilor transmise de ISU Mureș, pompierii din cadrul Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la un autocar, în localitatea Șoromiclea.
Autocarul transporta 47 de persoane, care s-au autoevacuat în siguranță.
Incendiul a fost localizat și s-a acționat pentru lichidarea acestuia.
Autocarul a ars puternic, însă din fericire oamenii și-au putut scoate la timp și bagajele.
Pasagerii au primit un adăpost cald la Școala „Victor Jinga” din Cornești.

