22/04/2025

Incendiu puternic la o casă din Putna

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un incendiu a izbucnit, în dimineața zilei de marți, 22 aprilie, la o casă veche, tradițională, din comuna Putna.

7 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD au fost mobilizate la fața locului.

Incendiul s-a manifestat puternic în interiorul casei.

Pompierii militari transmit că locuința a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, atât în interior, cât și la nivelul acoperișului.

Pompierii au localizat incendiul în limitele găsite, fiind salvate construcțiile învecinate.

În jurul orei 10.00, forțele de intervenție lucrau pentru lichidarea ultimelor focare.

”Incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost de natură electrică”, au transmis cei de la ISU Suceava.

Saptamanalul de Radauti