12/09/2024

Încă un accident mortal pe E 85 provocat de un șofer de tir care pătrunde pe contrasens

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un grav accident rutier a avut loc joi, în jurul orei 12.30, pe E 85, la Vadu Moldovei după ce un tir a intrat în coliziune violentă cu un autoturism.

În autoturism se aflau șoferul în vârstă de 28 de ani, și două femei, toți trei din București. Din păcate, tânărul în vârstă de 28 de ani a fost găsit de pompierii militari încarcerat și cu leziuni incompatibile cu viața.

Cele două femei aveau și ele leziuni dar erau conștiente, fiind transportate la spital.

Poliția a transmis că în urma primelor cercetări de la fața locului a rezultat că  șoferul vehiculului greu, în vârstă de 28 de ani, din Pașcani, care rula pe relația Vadu Moldovei spre Drăgușeni, a frânat brusc, a intrat în derapaj și pe fond de carosabil ud a pătruns pe sensul opus de mers, lovind frontal autoturismul condus de un șoferul în vârstă de 28 de ani, din municipiul București.

”S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului rutier și a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă”, a transmis IPJ Suceava.

 

Saptamanalul de Radauti