14/12/2020

HS Timber Group continuă inițiativa «Împreună!», acum cu focus pe procesul educațional

Scris de Unknown


  • Compania donează peste 1.000 de tablete copiilor din medii defavorizate din zonele în care activează, împreună cu abonament la Internet activat
  • Sprijinirea procesului educațional este esențială pentru combaterea pe termen lung a efectelor generate de criza COVID
  • 32 de școli din 13 județe sunt partenere în această inițiativă

În actualul context social, când efectele pandemiei COVID-19 au restricționat accesul fizic în școlile din România, fabricile pe care HS Timber Group le operează în România se alătură comunităților locale și donează peste 1.000 de tablete (inclusiv abonamentul la Internet plătit pentru un an) către 32 de școli din 13 județe. Beneficiarii donației sunt copii din medii defavorizate care nu au echipamente corespunzătoare pentru a participa la procesul educațional online.

Cu o valoare totală de mai mult de 272.000 de Euro, această donație continuă eforturile companiei din primăvară când, sub deviza «Împreună!», a contribuit direct și a susținut activitățile autorităților și organizațiilor locale în lupta pentru prevenirea răspândirii COVID-19, prin donații și sponsorizări de echipamente medicale și materiale sanitare de peste 307.000 de Euro.

„Pentru cine lucrăm, dacă nu pentru copiii noștri?” spune Dan Bănacu, director general al HS Timber Productions. „Ce e mai important decât învățătura? Nu putem să nu fim alături de copii, atunci când au nevoie de ajutor. Situația generată de pandemie ne provoacă la schimbări majore, iar educația – mai ales pentru copiii din medii defavorizate – nu poate fi lăsată deoparte. Apreciem în mod deosebit colaborarea pe care am avut-o cu administratorii de școli pentru a distribui echipamentele copiilor.”

Un astfel de administrator este Judit Istok, directorul Școlii Gimnaziale Orban Balasz din Moacșa, județul Covasna. Conduce o școală care găzduiește 111 copii, dintre care majoritatea au dificultăți în a ține pasul cu sistemul actual de școlarizare, din cauza condițiilor sociale defavorizate. „Majoritatea acestor copii participă la cursuri online numai dacă asigurăm noi echipamente și ceea ce avem ca rezervă nu este suficient,” spune directorul școlii. „Prin această donație, 24 de copii vor avea o șansă, o oportunitate de a-și îmbunătăți viitorul. Acesta este un instrument personal, care poate fi folosit și în activitățile școlare obișnuite după sfârșitul acestei perioade dificile.”

Marcela Țugulea, director al Școlii Gimnaziale Regina Elisabeta din Rădăuți se confruntă cu probleme asemănătoare. „În școala noastră sunt elevi care provin din familii cu mai mulți copii, astfel că numărul dispozitivelor electronice este insuficient,”  spune directorul. „Pentru acești elevi, tableta însoțită de un abonament la internet pentru un an, este un pas important pentru reducerea decalajelor, o șansă de recuperare pentru toți, o șansă de mai bine.”

În județul Suceava sunt distribuite 316 tablete către elevi din opt școli.

Sprijinul acordat de HS Timber Group, în contextul crizei generate de pandemia COVID-19 va continua în toate comunitățile locale. Inițiativa se înscrie în linia de responsabilitate socială care vizează sprijinirea proiectelor ambițioase din domeniul social, al educației, sănătății și al mediului, în special în comunitățile în care Grupul este prezent prin unități de producție. Mai ales în această perioadă imprevizibilă, în care trebuie să păstrăm distanța spațială, social ne apropiem și mai mult – Împreună!

De la intrarea pe piața din România în anul 2003 prin deschiderea primei fabrici de cherestea, la Sebeș, HS Timber Group a devenit un pilon central al comunităților locale în care activează. HS Timber Group înregistrează la această dată aproape 3.000 de angajați. Acesta este cel mai mare număr de locuri de muncă și un reper în istoria grupului de firme.

Despre HS Timber Group


HS Timber Group este o companie de prelucrare a lemnului de origine austriacă, puternic ancorată în Europa Centrală și de Est, în special în România. Grupul deține trei fabrici de cherestea și două fabrici de panouri în România și o fabrică de cherestea în Germania. Cu aproximativ 3.700 de angajați, HS Timber Group este una dintre companiile lider de prelucrare a lemnului din Europa. Produsele Grupului sunt vândute în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Transparența și un comportament etic corect sunt pietrele de temelie ale arhitecturii de securitate a companiei. HS Timber Group GmbH este o companie a Evergreen Private Foundation.

Unknown