În urma exploatării unor informații de interes operativ, organele de cercetare penală din cadrul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, au aduna probatoriu față de o firmă din Vama, deținută de un cunoscut om de afaceri local, care deține și un restaurant la Molid.
Conform anchetei, prin intermediul firmei respective ar fi fost efectuate 24 de transporturi de material lemnos, în perioada 21 – 24.02.2026, fără documente specifice de transport și proveniență.
A fost identificată o cantitate impresionantă, de aproximativ 400 metri cubi de lemn rotund, în valoare de circa 36.000 euro, pentru care nu există documente justificative.
Dosarul penal se află sub supravegherea și coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
În cadrul acțiunii s-a dispus și indisponibilizarea a două ansambluri auto de mare tonaj, evaluate la suma de 80.000 euro, vehicule care au fost înregistrate în timpul transporturilor ilicite repetate.
Cele două vehicule au fost depozitate la locația special amenajată a IPJ Suceava de pe raza comunei Stroiești.
În cadrul dosarului s-a dispus și sistarea activității depozitului de material lemnos aparținând societății vizate și măsura instituirii pazei de către delegații Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, precum și inventarierea integrală a materialului lemnos existent în depozit.
Depozitul este momentan închis iar polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție, pe 3 martie, întreaga cantitate care nu poate fi justificată urmând a fi confiscată.
La ampla acțiune participă polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, jandarmi, specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Naționale, cât și a Gărzii Forestiere Suceava.
În cadrul dosarului se vor face cercetări pentru infracțiunile de ,,transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, cu volumul cuprins între 10.01 mc și 20,00 mc inclusiv, neînsoțite de documente specifice de transport sau fără proveniență legală’’ respectiv pentru ”introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri’’

