22/01/2026

Dosar penal și amenzi pentru fiu, după ce un câine Amstaff i-a mușcat tatăl

Scris de Florin Paiu


Poliția a fost sesizată, în data de 20 ianuarie, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Dolhasca, a ajuns la Spitalul municipal Fălticeni după ce a fost mușcat de către un câine, ulterior stabilindu-se că este vorba de câinele Amstaff al fiului său.

Un alt bărbat din Dolhasca a sesizat că același câine umblă liber și este periculos, astfel că s-au luat măsuri imediate.

Polițiștii au contactat medicul de la Cabinetul Medical Veterinar Dolhasca, care s-a deplasat la fața locului, unde a tranchilizat câinele.

Ulterior, cu acordul proprietarului, animalul a fost închis în padocul din curtea locuinței victimei.

Polițiștii au constatat că de la padoc exista o breșă în plasa de sârmă sudată, prin care câinele ieșise anterior pe drumul public.

S-a mai constatat că este vorba de un câine mascul din rasa Amstaff, acesta fiind înregistrat la Asociația Chinologică Română și aparținând fiului bărbatului mușcat.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu privind săvârşirea infracţiunii de „neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”.

Mai mult, proprietarul câinelui a fost sancționat contravențional pentru că la intrarea în curtea locuinței nu era inscripționată o plăcuță cu inscripția ”Câine agresiv” și nici nu a notificat Poliția orașului Dolhasca, așa cum cere legea, când este vorba de deținere de câini din rase periculoase.

Pentru cele două contravenții, fiul cercetat penal a fost și sancționat cu amendă de 3.000 de lei.

 

 

 

Florin Paiu