Doi tineri, unul în vârstă de 28 de ani și unul de 24 de ani, sunt în stare gravă după un accident de motocicletă care a avut loc duminică seară, pe raza orașului Salcea.
Din cercetările poliției rezultă că duminică seară, în jurul orei 18.50, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Hănțești, în timp ce conducea motociclul Honda, pe strada Rezervorului, în Salcea, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul consolidat din beton al drumului comunal.
Pe motocicletă era ca pasager și un tânăr în vârstă de 24 ani, din orașul Salcea.
Ambii aveau căști de protecție, însă, din cauza vitezei, ambii au fost proiectați violent în șanțul de beton și într-un gard, suferind politraume severe.
Echipajele medicale deplasate la fața locului i-au găsit pe ambii cu multiple traumatisme, în stare de comă, cu traumatisme grave și la cap.
Conform Monitorul de Suceava, datele actualizate, de luni, erau că ambii pacienți sunt intubați, în stare gravă, pe secția de ATI a Spitalului Județean.
Cei doi au leziuni pe mai tot corpul, inclusiv leziuni craniene, astfel că prognosticul medicilor este rezervat.
