Miercuri dimineață, în jurul orei 05:30, un polițist din cadrul Poliției Orașului Broșteni, a sunat la 112 și a anunțat că autospeciala de serviciu cu care se afla în staționare în cadrul unei misiuni de supraveghere pe DJ177A, la Broșteni, a fost acroșată de către un alt autoturism aflat în mișcare.
Autospeciala de poliției fusese tamponată, în timp ce asigura paza unui autovehicul cu lemne, pus sub sechestru pentru transport ilicit.
Alarma a fost majoră. Cei doi polițiști din echipaj, cu leziuni ușoare, au scos armele din dotare și le-au pus cătușe celor doi tineri din mașina care a intrat în ei, după care au dat alarma la comanda IPJ Suceava.
La fața locului a fost chemată și o ambulanță, tânărul de 21 de ani care a intrat în polițiști acuzând mai multe leziuni.
Toate datele de anchetă arată o intrare intenționată în mașina de poliție, un atac cu mult tupeu al afaceriștilor cu lemne, disperați că vor rămâne fără camion.
Conform unui comunicat al IPJ Suceava, ”din primele verificări efectuate de polițiști s-a constatat faptul că în cursul nopții de 22/23.07.2025, un echipaj din cadrul Poliției Orașului Broșteni a identificat pe DJ177A o autoutilitară încărcată cu material lemnos, fără ca șoferul să dețină aviz de însoțire sau transport.
Având în vedere cele constatate, polițiștii au indisponibilizat autoutilitara și au sigilat-o în zona drumului public, urmând ca în cursul zilei de 23 iulie personalul silvic de specialitate să procedeze la inventarierea încărcăturii și la dispunerea măsurilor legale.
Camionul urma să fie confiscat, cantitatea de lemn transportată fiind cu mult peste 10 mc.
Totodată, având în vedere zona izolată, polițiștii au decis și instituirea unui punct fix de pază cu autospeciala din dotare.
În aceste condiții, în jurul orei 05:30, autospeciala de poliție care se afla staționată a fost acroșată de un autoturism care circula pe DJ177A și care era condus de către un bărbat în vârstă de 21 de ani cu domiciliul în comuna Stulpicani, județul Suceava. De asemenea, în autoturismul condus de acesta se afla în calitate de pasager și fratele șoferului, cel care, în noaptea precedentă, a condus ansamblul auto care transporta material lemnos.
Atât șoferul de 21 de ani, cât și polițistul de la volan au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Conform unui comunicat al IPJ Suceava ”persoanele implicate au suferit leziuni ușoare, fără a necesita îngrijiri medicale de specialitate.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra-Dornei, pentru a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului și a se dispune măsurile necesare”.