Scene șocante s-au petrecut la Dolhasca, unde un minor a fost văzut pe drumul comunal din Poiana în timp ce târa un câine, legat de căruța pe care o conducea.
Un martor a sunat la 112 iar un echipaj de poliție a ajuns repede la fața locului, constatând în flagrant grozăvia, miercuri, în jurul orei 12.00.
Autorul a fugit când a văzut Poliția, abandonând căruța, calul și câinele. A fost depistat în scurt timp. Căruțașul este un localnic care nu are nici măcar 14 ani împliniți.
Câinele, rănit, în stare deplorabilă, a fost salvat, Poliția emițând ordin de plasare al animalului, pentru 45 de zile, la adăpostul Asociației Casa lui Patrocle.
Cei de la Asociația Casa lui Patrocle au transmis un mesaj emoționat:
”Împreună cu Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava, am salvat această bătrână de peste 10 ani. Cândva a fost o ciobăniță de Asia Centrală.
Au legat-o de o căruță și au târâit-o în bătaie de joc, până a văzut un om de bună credință care a anunțat autoritățile.
De-atâta batjocură și durere, nici nu mai ridică capul. Nu mai poate, dar nici nu mai vrea. Plină de răni și de glod, de cum a fost târâită.
Internată, hrănită, îngrijită, va rămâne în grija noastră sub Ordin de Plasare în Adăpost”.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirii infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”, înregistrând un dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, doar că minorul de nici 14 ani nu are răspundere penală.