09/11/2026

Cronica accidentului feroviar de la Dornești, soldat cu pagube mari dar care se putea transforma în mult mai mult decât atât

Scris de Saptamanalul de Radauti


Cele mai noi date transmise de Regionala CFR Infrastructură Iași, cu privire la gravul incident feroviar de sâmbătă, de la Dornești,  sunt că șase vagoane au deraiat, dintre care trei s-au răsturnat.

Vagonul-cisternă gol, răsturnat în urma coliziunii, a fost ridicat în cursul zilei de duminică.

În paralel, echipele de intervenție au început operațiunile de strângere și reîncărcare a cerealelor provenite din vagoanele de marfă avariate.

Pentru a permite intervenția macaralei feroviare de 125 de tone, au fost demarate lucrări de tăiere a elementelor vagoanelor răsturnate și grav avariate. Aceste operațiuni sunt necesare pentru pregătirea ridicării materialului rulant și degajarea zonei afectate.

Circulația feroviară se desfășoară în continuare pe două linii din stația Dornești, redeschise în seara zilei de 7 noiembrie.

Luni, intervenția continua pentru ridicarea materialului rulant afectat, recuperarea mărfii și eliberarea completă a liniilor din stația CF Dornești.

  • 19 vagoane au rulat necontrolat de la Vicșani la Dornești

Nu mai puțin de 19 vagoane încărcate cu cereale, care aparțin unei firme a unui cetățean ucrainean, au fost scăpate de sub control din Stația CF Vicșani sâmbătă, la orele prânzului.

După ce au parcurs circa 7 kilometri, au lovit puternic prima locomotivă (din cele două) a unei garnituri care staționa în Gara Dornești și care tracta vagoane cisternă încărcate cu motorină.

În urma impactului, primul vagon cu cereale a fost distrus în totalitate, iar prima locomotivă a garniturii GFR a suferit avarii serioase, fiind distrusă și ea în mare parte.

Alte două vagoane cu cereale au deraiat, precum și două vagoane cisternă care se aflau pe o linie învecinată și care nu erau încărcate cu motorină.

Din informațiile redacției Monitorul de Suceava, manevrele efectuate la Vișcani au fost scăpate de sub control, iar în felul acesta vagoanele au plecat spre Dornești, mișcare favorizată și de declivitate.

Din fericire, un angajat al firmei ar fi reușit să urce într-unul din vagoane și a acționat frâna manuală, iar în felul acesta viteza convoiului a fost mică, fiind timp pentru a se da alarma la Dornești și fiind evitată astfel o nenorocire în adevăratul sens al cuvântului.

 

Saptamanalul de Radauti