28/12/2020

Cifre în scădere a bolnavilor de Covid și presiune mai scăzută pe Spitalul Rădăuți

Scris de Florin Cotos


Pe 24 decembrie, incidența cazurilor pozitive la nivelul județului a scăzut la 1,34 la mie, față de 1,41 la mie în ziua precedentă. Municipiul Rădăuți rămâne în Scenariul Roșu până pe 4 ianuarie, când se va reevalua situația. Presiunea pe sistemul medical este, de asemenea, mai scăzută. Conform raportării din 24 decembrie, la nivelul Spitalului Municipal Rădăuți erau internați un număr de 63 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare, 48 prezentând forme medii, 6 forme grave și 1 pacient în formă critică) și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 20 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI de la Rădăuți sunt internați 2 pacienți. La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 21 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 31 persoane declarate vindecate. Din totalul celor 482 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 175 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 73 pacienți sunt în zona tampon și 234 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Florin Cotos