04/01/2024

Bolid de 58.000 de euro, furat din Marea Britanie, depistat în trafic la Straja

Scris de Florin Paiu


Un autoturism Audi A6 în valoare de 58.000 de euro, care figura ca furat recent din străinătate a fost descoperit de polițiștii de frontieră, în trafic, la Straja.

În seara zilei de 3 ianuarie, în jurul orei 20.30, autovehiculul marca Audi A6 a fost oprit pentru control de un echipaj al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava.

Mașina avea aplicate numere de înmatriculare de Irlanda, iar la volanul acesteia se afla un sucevean în vârstă de 30 de ani. Alerta de furt era introdusă din 6 decembrie 2023 de către autoritățile britanice.

Polițiștii au mai constatat că pe mașină erau aplicate plăcuțe de înmatriculare false, iar permisul de conducere al suceveanului fusese anterior reținut.

Polițiștii au demarat cercetări pentru mai multe infracțiuni, respectiv tăinuire, conducere fără permis și punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare.

Evident, mașina estimată la o valoare de 58.000 de euro a fost ridicată în vederea confiscării.

Cercetările vor fi probabil extinse, mai ales că nu este primul caz cu suceveni din zona de frontieră prinși la volanul unor mașini scumpe furate de prin Europa.

Florin Paiu