16/05/2021

Bogdan Loghin solicită Guvernului un sprijin financiar de 6,5 milioane de lei pentru Rădăuți

Scris de Daniel Rosu


Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Andrei Loghin, a solicitat Guvernului din fondul de rezervă și de intervenție un sprijin financiar de 6,5 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor curente dar și a datoriilor existente la preluarea mandatului. Loghin a arătat că o sumă consistentă de 2,23 de milioane de lei este necesară pentru funcționarea Primăriei în speță pentru plata subvenției, salubritate, iluminat, reparații curente, reprofilări drumuri. Loghin a vorbit despre această solicitare de sprijin financiar la întâlnirea cu premierul Florin Cîțu care a avut loc vineri la Gura Humorului, acolo unde a fost însoțit de viceprimarul Ciprian Țarevici.

”Eu am sesizat o serie de probleme, dar în special cele mai dureroase pentru Rădăuți și anume starea gravă în care se află infrastructura rutieră, pietonală, utilitățile, iluminatul public, etc., probleme ce le vom rezolva prin programe care se află deja în derulare, dar și prin altele, cum ar fi PNDL 3. Un alt aspect semnalat primului ministru, a fost cel al datoriilor pe care suntem nevoiți să le plătim, datorii fără de care Rădăuțiul ar fi fost mult mai dezvoltat. Am informat în acest sens primul ministru, despre faptul că am înaintat o notă de fundamentare spre finanțare, deși suma datoriilor preluate a fost mult mai mare. În același timp, i-am mulțumit atât președintelui Gheorghe Flutur, cât și domnului senator Cadariu pentru faptul că atât Rădăuțiul, cât și alte localități, au primit sume uriașe pentru a plăti rata anuală a programului Utilități și Mediu. Rădăuțiul a primit o sumă uriașă, de circa 6.800.000 lei, (1.380.000€) pentru a plăti la zi rata, sumă care a influențat în bine bugetul de anul acesta”, a spus Loghin. El a adăugat că ”pornesc împreună cu echipa mea încrezător în viitor, pentru că lucrurile decurg bine, înspre dezvoltare”.

Daniel Rosu