Duminică seară, în jurul orei 21.30, un localnic din Botoșana care se deplasa spre casă, în calitate de pieton, pe marginea părții carosabile a DJ178 a fost acroșat de către un autoturism de culoare gri, ce avea direcția de mers spre Cajvana. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni ușoare, deplasându-se la domiciliul pe picioarele sale.
Ulterior, bărbatul a solicitat o ambulanță.
Alertați prin 112, polițiștii au identificat pe raza comunei Botoșana autoturismul implicat în accident, fiind vorba de un autoturism marca VW Bora ce prezenta avarii în zona aripii stânga față și a parbrizului, specifice unui impact cu un pieton.
Din cercetările poliției a rezultat că un localnic a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitate iar apoi a plecat la volanul mașinii sale. După impact, șoferul băut a plecat mai departe.
Prins repede de polițiști șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge.
În cauză s-a deschis dosar penal privind infracțiunile „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergea urmelor”, și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.