08/01/2024

A fugit de polițiști de la Marginea la Vicovu de Jos până când s-a înțepat în dispozitivul ”Spike”

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un șofer teribilist, care circula cu viteză foarte mare, la volanul unui Audi, a dat mari bătăi de cap mai multor echipaje de poliție.

Totul a început sâmbătă seară, în jurul orei 23.15, pe drumul național 2E, în zona Marginea. Polițiștii Secției Rurală 3 Marginea au efectuat semnal de oprire unui Audi A6, care circula cu viteză mare.

Șoferul nu a oprit și a luat distanță față de echipaj.

Polițiștii de la Marginea au apelat la un alt echipaj aflat în serviciu din cadrul Secției de Poliției Rurale 4 Gălănești.

Polițiștii din al doilea echipaj s-au dispus pe direcția mașinii iar la momentul potrivit, la Vicovu de Jos, au întins pe carosabil dispozitivul ”Spike” – bandă de cuie.

Cu pneurile mașinii distruse, tânărul nu și-a mai putut continua drumul.

Tânărul de la volan a fost extras din mașină și încătușat.

Tânărul din Straja nu a putut preciza coerent de ce a fugit de polițiști. Spre surprinderea polițiștilor, tânărul avea permis de conducere și a ieșit negativ atât la consum de alcool cât și la consum de droguri.

Practic, avea totul în regulă la nivel de documente.

Polițiștii rutieri nu au putut decât să-l amendeze pentru abaterile la regimul rutier din timpul urmăririi. El s-a ales cu amenzi în valoare de aproape 6.000 de lei, și cu permisul suspendat 210 zile.

 

Saptamanalul de Radauti