Polițiștii rădăuțeni au continuat cercetările și au ținut să aibă o reacție în cazul unui șofer din Frătăuții Vechi, care, în weekend, conducea băut un autoturism Jaguar și a fugit de un echipaj de poliție, însă nu a ajuns prea departe.
Fugarul a fost și recalcitrant, astfel că reacția polițiștilor și a procurorilor a venit destul de repede.
Pe 7 noiembrie, în jurul orei 01:20 din noapte, în timp ce o patrulă mixtă de poliție efectua activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți, a efectuat semnale regulamentare de oprire luminoase și sonore unui autoturism marca Jaguar, înmatriculat în Spania, care era condus pe direcția ieșirii spre Marginea.
Spre ghinionul fugarului, în apropiere era un al doilea echipaj, care a realizat un blocaj rutier folosind dispozitivul de tip anti-pneu.
Șoferul a observat sistemul de distrugere a pneurilor și a oprit, fiind blocat în trafic de cele două echipaje de poliție aflate în urmărirea sa.
Polițiștii au reușit testarea bărbatului de la volan, din comuna Frătăuții Vechi, concentrația rezultată fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au dus pe șofer la Spitalul Municipal Rădăuți, loc unde s-a dispus pe bază de ordonanță recoltarea mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Probele de sânge au confirmat comiterea infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului de către suspectul Cesare C., din Frătăuții Vechi.
Prin ordonanța de miercuri, 11 noiembrie, s-a dispus reținerea suspectului în arest, pe o perioadă de 24 de ore.
La nivelul Poliției Municipiului Rădăuți s-a constituit escortă, inculpatul fiind ridicat și dus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă al Poliției Suceava.
Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Inculpatul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru injurii în incinta unității spitalicești, la Legea 61/1991, pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice și cu amendă în cuantum de 1.730 lei, la OUG 195/2002, pentru abaterile rutiere.

