Regionala CFR Infrastructură Iași a anunțat că intervențiile din stația de la Dornești, în urma gravului incident de sâmbătă, 7 noiembrie, se apropie de finalizare.
Luni seară, echipele de intervenție au finalizat operațiunile de ridicare și îndepărtare a vagoanelor și locomotivei avariate iar linia 2, cu ecartament normal, a fost redeschisă circulației feroviare, după parcurgerea ultimei etape, de efectuare a verificărilor necesare.
Marți, au continuat operațiunile de curățare și eliberare completă a zonei afectate, prin încărcarea și evacuarea componentelor rămase de la locomotiva grav avariată și de la vagoanele distruse, inclusiv osii și alte piese metalice aflate sub cerealele împrăștiate.
Conform comunicatului oficial, circulația feroviară se desfășoară pe patru linii din stația Dornești: Liniile 1 și 2, cu ecartament normal (1.435 mm), Liniile 6 și 7, cu ecartament larg (1.520 mm).
Finalizarea intervențiilor și redeschiderea completă a circulației feroviare, în condiții normale de siguranță, a fost estimată pentru ziua de marți, 10 noiembrie, în jurul orei 17:00, în funcție de evoluția lucrărilor și de verificările efectuate în teren.

