În dimineața zilei de 4 noiembrie, în jurul orei 8.00, Secția Rurală Marginea a preluat un apel la 112 prin care o femeie în vârstă de 49 de ani, din comuna Satu Mare, a anunțat că soțul ei face scandal și este băut.
La fața locului au fost găsiți cei doi soți și fiul lor în vârstă de 15 ani.
Din cercetări a rezultat că în timp ce minorul se pregătea să plece la școală, pe fondul consumului de alcool, tatăl acestuia a început să provoace scandal, reproșându-i acestuia faptul că obișnuiește să revină la domiciliu la ore târzii. Mama a intervenit și ea în discuție, primind reproșuri și fiind amenințată.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare al riscului privind pe minorul de 15 ani, în prezența mamei sale, concluzia fiind că există risc iminent pentru viața și integritatea băiatului și se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de tată.
Polițiștii au decis să se impune să emită ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, timp în care tatăl nu are voie să se mai apropie de locuința comună.
Prin ordin, tatăl este obligat să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de soție și de fiu, față de reședința acestora din comuna Satu Mare și față de locul de muncă al soției și de unitatea de învățământ a minorului.
Cercetări penale nu au fost declanșate, mama și fiul neavând leziuni fizice și declarând că nu au fost agresați fizic.
