O femeie în vârstă de 62 de ani a murit în urma unui accident rutier care a avut loc joi dimineață, la Volovăț. Femeia a fost găsită inconștientă de primul echipaj ajuns la fața locului și din păcate nu a răspuns la manevrele de resuscitare.
Alte patru persoane implicate în accident, printre care și o fată de 8 ani și una de 17 ani, toate conștiente, cu diferite traumatisme, au fost transportate la Spitalul din Rădăuți și apoi la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
Două autoturisme s-au ciocnit violent în urma accidentului care a avut loc joi dimineață, la Volovăț.
La fața locului au intervenit militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.
Din cercetările polițiștilor rezultă că, în jurul orei 7.40, șoferul în vârstă de 67 de ani al unui autoturism Dacia, cu numere de Galați, se deplasa pe DJ 209 K, iar la intersecția cu DJ 178 nu a respectat semnificația indicatorului STOP și nu a acordat prioritate autoturismului marca VW, condus regulamentar.
Autoturismul Dacia a fost lovit din lateral iar femeia care era în dreapta a suferit în plin un șoc teribil, fiind proiectată în exterior.
Chiar dacă bărbatul de 67 de ani nu cunoștea zona, este inexplicabil cum de a intrat acesta cu viteză într-o intersecție, după ce a depășit un microbuz și mai avea în față și o trecere de pietoni.
Bărbatul de 67 de ani a suferit și el leziuni destul de severe, fiind operat la Spitalul Județean Suceava, pentru o ruptură de intestin.
Polițiștii vor continua ancheta în cadrul unui dosar penal pentru două infracțiuni, respectiv ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

