26/03/2021

Incendiu la Burla

Scris de Unknown


Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Burla, Volovăț, Milișăuți și Iaslovăț, au intervenit cu șapte autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Burla.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la anexele gospodărești (construcții majoritare din lemn), cu pericol de propagare la vecinatăți.

Incendiul a fost lichidat la ora 13:20.

Au ars: depozitul de furaje, o anexă și o magazie pe o suprafață totală de aproximativ 125 de metri pătrați, circa 6 tone de fân, 10 metri cubi lemn de foc și alte bunuri. S-au degradat o parte din tabla acoperișului (15 metri pătrați) și izolația unui perete (18 metri pătrați) de la locuința unei gospodării învecinate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului și alte două case de locuit, din gospodăriile învecinate.

Unknown