Polițiștii suceveni au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, în perioada 1-4 octombrie.
În cele 4 zile de acțiune au fost implicate peste 100 de echipaje de poliție rutieră, fiind utilizate aparatele radar montate pe autospeciale, dar și aparatele mobile tip pistol laser TruCam.
Acțiunile au fost concentrate pe principalele două drumuri naționale care străbat județul, respectiv DN 2 Siret – Suceava – Fălticeni – Drăgușeni, și DN 17, care leagă Suceava de Ardeal.
Pe 1 și 3 octombrie, pe raza județului a fost utilizat și un elicopter din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General de Aviație.
Utilizând aparatura de la bordul aeronavei s-a acționat pentru identificarea șoferilor care efectuează depășiri neregulamentare sau adoptă un comportament agresiv în trafic.
De la înălțime, șoferii care depășesc pe linie continuă, de exemplu, sunt foarte ușor de ”ochit”
Totodată, echipajul rutier de la bordul aeronavei a coordonat echipajele de poliție rutieră de la sol, fiind transmise date privind dinamica rutieră, valorile de trafic, abateri sau comportamente necorespunzatoare ce pun în pericol siguranța rutieră.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 450.000 lei.
De asemenea, au fost reținute 87 de permise de conducere și au fost ridicate 37 de certificate de înmatriculare.
”Cel mai important aspect este însă că în perioada de referință nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave.
Astfel de acțiuni vor fi continuate și în perioada următoare, cu accent pe pregătirea sezonului rece, circulația în condiții de ceață, carosabil umed și aderență scăzută”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

