05/10/2026

Șofer agresiv la adresa pietonilor, în centrul Sucevei, amendat drastic de polițiști, care l-au depistat și pozitiv la amfetamina

Scris de Saptamanalul de Radauti


Duminică, în jurul orei 11:00, o patrulă de poliție care se afla în serviciu de control trafic pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava, în centrul Sucevei, s-a autosesizat cu privire la faptul că șoferul unui autoturism marca Peugeot nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric amplasat la trecerea pentru pietoni din proximitatea băncii „Raiffeisen Bank”, claxonând pietonii care traversau pe verde.

Polițiștii au oprit mașina, la volan fiind un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Suceava.

Șoferul făcuse scene obscene către pietoni și în înjurase, în mod inexplicabil, deși aceștia traversau regulamentar, pe culoarea verde a semaforului electric.

Suspectul a fost testat inițial cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Această concentrație de alcool este mică, provenită probabil de la un consum din seara anterioară astfel că suspectul a fost dus la sediul Poliției municipiului Suceava, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând o valoare pozitivă la amfetamină.

Polițiștii au continuat ”plimbarea” și l-au condus pe individ la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe de sânge și de urină.
Pentru conducere agresivă, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.190 de lei, cu măsura complementară de reținere a permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

Pe de altă parte, polițiștii au dispus și retragerea permisului de conducere pentru 72 de ore, în dosarul privind consumul de substanțe interzise.

 

Saptamanalul de Radauti