04/10/2026

Ucraineni chiriași în Suceava, puși de polițiști să își ducă gunoiul din fața blocului la tomberon

Scris de Saptamanalul de Radauti


Poliția Locală Suceava a intervenit în urma sesizării unui sucevean de pe strada Ion Neculce, nr. 13, din municipiul Suceava, care a anunțat că vecinii își lasă gunoiul la intrarea în bloc, în loc să le ducă la tomberoanele aflate deloc departe…
Cazul a fost prezentat cu titlul de exemplu de viceprimarul Dan Ioan Cușnir. El a subliniat că regulile de curățenie și ordine publică sunt egale pentru toți locuitorii orașului, indiferent de naționalitate.
O patrulă a Poliției Locale a constat că pe trotuar, lângă ușa de acces a blocului numărul 65 de pe strada Ion Neculce, fusese lăsată o pungă cu resturi de mâncare, cartoane de ouă și alte deșeuri.
Identificarea celor responsabili a fost facilitată de bonul fiscal atașat pungii de livrare, care conținea numele clientului, numărul de telefon și adresa exactă, inclusiv numărul apartamentului.
După ce polițiștii locali au constatat că ”autorii” sunt cetățeni ucraineni, aceștia au fost chemați afară din apartament, puși să își strângă gunoaiele și să le ducă la tomberoane.
Poate părea o măsură blândă dar polițiștii nu au aplicat amenzi pentru ucrainenii aflați în România deoarece aceștia nu pot fi constrânși să le achite.

Saptamanalul de Radauti