Având în vedere Planul de acțiune al Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul IPJ Suceava privind combaterea delictelor silvice și în baza unor informații de interes operativ, echipe de polițiști au luat măsura reținerii în arest a unui afacerist cu lemne în vârstă de 33 de ani, din Vicovu de Sus, acuzat de comiterea a două infracțiuni de ,,deținerea în depozite de către operatorul economic sau comerciant a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența în plus sau în minus dintre volumul stocului fizic și volumul stocului scriptic, înregistrat în sistemul informațional integrat pentru păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi” și pentru o infracțiune de ,,introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri”.
Tânărul, Gheorghiță G., în vârstă de 33 de ani, este acuzat de mai multe fapte, ultima din luna septembrie a acestui an, când polițiștii au descoperit în aplicația SUMAL 2.0 faptul că gateristul a încărcat în fals patru fotografii aferente unui aviz de însoțire a materialelor lemnoase, pentru cantitatea de 28,02 mc lemn rotund rășinoase, cunoscând că nu sunt autentice.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la sediul firmei, unde au descoperit 38,467 metri cubi material lemnos fără documente de proveniență legală.
La data de 1 octombrie, fiind în continuarea cercetărilor organele de cercetare penală din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au dispus reținere administratorului Gheorghe G., din oraș Vicovu de Sus, pentru 24 ore.
02/10/2026
