Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Salcea, a murit în secția de ATI a Spitalului Județean, în seara zilei de 25 august, la 23 de zile după ce a fost implicat într-un accident de motocicletă, ca pasager.
Florin Petrariu, în vârstă de 25 de ani, din Salcea, era legitimat ca jucător la echipa de fotbal Progresul Salcea iar decesul său a stârnit multă tristețe și durere.
Starea sa a fost foarte gravă de la început, însă familia a sperat la o minune.
Din cercetările poliției a rezultat că pe 2 august, în jurul orei 18.50, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Hănțești, în timp ce conducea motociclul Honda, pe strada Rezervorului, în Salcea, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul consolidat din beton al drumului comunal.
Accidentul a avut în prim plan viteza, ambii tineri fiind găsiți de echipajele medicale în comă.
Tânărul de 28 de ani care conducea motocicleta este și el în continuare în stare gravă.
